Grădina Mitropoliei

Am parcurs în postarea trecută istoria Tipografiei Cărților Bisericești, adică a proprietății actuale a Arhiepiscopiei Bucureștilor din strada Principatele Unite. Înainte de a ne continua drumul în sus pe stradă în direcția Șerban Vodă, dorim a mai zăbovi doar un pic la instituțiile bisericești pentru a clarifica un pic felul în care se leagă ele de patrimoniul istoric al zonei. Ne vom referi aici strict la versantul sudic al Dealului Mitropoliei, nu vom face deci o istorie a complexului ecleziastic în ansamblul său, care în formă tipărită ar trebui să fie un volum întreg, destul de gros …

Vom începe cu strada Patriarhiei (până la 1 ianuarie 1948 Aleea Mitropoliei), adică binecunoscuta alee ce pornește din vârful Dealului, de la Palatul Patriarhal, și coboară până în strada 11 Iunie. Aceasta a fost deschisă abia la 1858, ca parte a unui amplu proiect de sistematizare și modernizare a complexului Mitropoliei. Înainte deci de această dată nu a existat altă cale de acces la Mitropolie decât cea dinspre Piața Unirii de astăzi, ceea ce numim în prezent Aleea Dealul Mitropoliei. Faptul poate părea surprinzător, dacă ținem cont de faptul că strada Patriarhiei trece pe sub turnul de lângă paraclis, care reprezintă în fapt clopotnița veche a Mitropoliei, construită împreună cu biserica la mijlocul secolului XVII, deci cu o generație mai veche decât clopotnița nouă, a lui Brâncoveanu. Este deci probabil că a mai existat un drum pe această parte a Dealului în vremuri foarte vechi, dar în cel mai vechi document cartografic pe care l’am studiat (planul din 1845) nu se vede nici o urmă. Strada Patriarhiei nu a avut însă de la început traseul pe care îl vedem astăzi, cel puțin în partea sa inferioară. De’abia în perioada interbelică a ajuns ea să debușeze la intersecția Bulevardului Regina Maria cu strada 11 Iunie. Până la această rectificare (care s’a produs cândva între 1927 și 1938, din analiza fotografiilor aeriene), curba spre dreapta (cum cobori dinspre clopotnița veche) era balansată de o a doua curbă, spre stânga, iar strada sfârșea în 11 Iunie unde începe astăzi Intrarea Miron Cristea și se găsește un magazin de obiecte bisericești. În spatele lui se mai vede încă o adâncitură în povârnișul dealului pe vechiul traseu și un segment din peretele de piatră cu care era consolidat versantul.

Perimetrul delimitat de Dealul Mitropoliei și străzile 11 Iunie, Principatele Unite și Ienăchiță Văcărescu forma din vechime Grădina Mitropoliei. Însă în partea sa vestică găsim astăzi nu grădină, ci o curte cu mai multe clădiri ecleziastice. Cea mai impozantă dintre ele este cea care găzduiește în prezent complexul monahal, iar la origine grajdurile Mitropoliei. Aceasta face parte din cea mai veche generație de clădiri administrative bucureștene, fiind legată de proiectul de refacere totală a ansamblului mitropolitan din anii 1858-59, menționat mai sus. Se dorea mai precis construirea unui vast complex de clădiri de factură neogotică, stil arhitectural foarte în vogă în acel moment, care să înconjoare Catedrala Mitropolitană. Clădirea grajdurilor, împreună cu anexele sale, este însă singura care chiar s’a reușit să fie construită, deși clădirile din vârful Dealului au cunoscut totuși unele prefaceri în acea epocă. Vezi și dosarul complet al lucrării, semnată de arhitectul mănăstiresc al vremii, Johann Schlatter, autorul binecunoscutei refaceri a mânăstirilor Tismana, Bistrița și Dealu. Pentru acces i s’a deschis din strada 11 Iunie (pe atunci ulița Filaret) o mică alee pietonală, cunoscută mult timp sub numele de Fundătura Mitropoliei. În anii ’20 i s’a adăugat o a doua clădire, în stil neoromânesc, spre hotarul cu casele din strada Principatele Unite; aceasta găzduiește astăzi birourile Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Puteți cerceta mai jos clădirea grajdurilor așa cum arăta ea în planurile de la 1859 …

… în câteva fotografii de secol XIX (click pe imagini pentru link) …

… și în prezent

***

În a doua jumătate a anilor ’40 s’a efectuat și o lărgire a Fundăturii Mitropoliei, care a primit aspectul de astăzi și numele de Intrarea Patriarhiei (în 1999 a devenit Intrarea Miron Cristea). Pentru aceasta a fost expropriată o parte din parcela din str. 11 Iunie nr. 15 (proprietatea Scorțeanu), ai cărei proprietari au profitat de ocazie pentru a construi blocul de locuințe cu intrare dublă care există și astăzi. Tot în această perioadă a fost refăcută Tipografia Cărților Bisericești, ceea ce a inclus și construirea aripii noi de pe noul aliniament al Intrării Patriarhiei.

În fotografia de mai sus vedem deci Intrarea Miron Cristea așa cum arată ea astăzi, văzută din strada 11 Iunie. În stânga, unde se află magazinul de obiecte bisericești, debușa până în perioada interbelică Aleea Mitropoliei (astăzi strada Patriarhiei). În fundal vedem grajdurile Mitropoliei de la 1858 (astăzi complexul monahal). În dreapta, pe colțul cu str. 11 Iunie, se află blocul Scorțeanu. În spatele acestuia se întrezărește aripa nouă a Tipografiei Cărților Bisericești.

Nu putem încheia postarea fără a menționa planul de sistematizare a Grădinii Mitropoliei din perioada interbelică (vezi imaginea de mai sus, via Analiza istorico-arhitecturală). A fost elaborat în 1930 sub primariatul lui Dem I. Dobrescu și prevedea printre altele amenajarea unei piațete în spatele clădirilor bisericești mai sus menționate, la poalele Dealului, chiar în umbra Palatului Camerei Deputaților. Acestei piațete urma să i se amenajeze un dublu racord la rețeaua stradală existentă: (1) prin prelungirea străzii Olimpului dincolo de strada Principatele Unite; (2) printr’o arteră de legătură cu strada Ienăchiță Văcărescu (binecunoscutul unghi drept al acestei vechi ulițe trebuia să devină astfel un “T”). Se dorea astfel fructificarea deplină a Grădinii Mitropoliei, un teren destul de vast și neintegrat în viața modernă a orașului, practic rămas fără nici un folos din vremea Bucureștiului fanariot. Planul a fost aplicat târziu și doar în stadiile sale foarte incipiente. În acest scop, toată partea neconstruită a Grădinii a fost expropriată în 1941 (vezi Monitorul Oficial din 01.02., 16.03. și 13.07.1941). Evenimentele ulterioare (vâltoarea războiului, marasmul economic ce i’a urmat, dictatura comunistă) au suprimat însă în fașă acest proiect de sistematizare. Terenul a rămas în proprietatea Statului și a devenit grădina Palatului Marii Adunări Naționale (redevenit după Revoluție al Camerei Deputaților, astăzi noul Palat Patriarhal), dar rămas până astăzi cu amenajare minimală și fără vreo utilizare practică clară (în condițiile în care Bucureștiul nu este un oraș caracterizat prin abundența parcurilor publice, mai ales în zona centrală). Unii bucureșteni poate își mai aduc aminte că în anii ’90 originalul om politic Ion Rațiu propunea transformarea lui în teren de golf, cum văzuse el la Parlamentul britanic din Londra … Doar la unghiul drept al străzii Ienăchiță Văcărescu s’a început, se pare în anii ’80, prelungirea străzii în “T” prin exproprierea a jumătate din parcela de la nr. 24; acest început de prelungire nu a fost însă continuat în Grădina Mitropoliei propriu-zisă, astfel că se oprește tot la vechiul hotar (vezi și aici). Trebuie adăugat că la un moment dat Statul a achiziționat sau expropriat parcela din strada Principatele Unite 32 (posibil tot la sfârșitul anilor ’40) și a amenajat astfel un acces pentru acest teren (cel din strada Ienăchiță Văcărescu pe care l’am menționatnu este amenajat/folosit).

Bibliografie:

Ion D. Traianescu, “Mitropolia din București”, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, V (1912), pp. 137-176

Oliver Velescu, “Biserica catedrală a Mitropoliei din București. Istoric și arhitectură”, în Revista Monumentelor Istorice 1-2 (1993-1994), pp. 26-42