Conacul de la Dudești

     Rămășițele curții boierilor Dudești din zona străzilor Apolodor și Vânători nu sunt singurul sit istoric bucureștean legat de amintirea acestei puternice familii. Pe lângă această reședință din oraș a existat și reședința din afara orașului, conacul din satul Dudești, astăzi integrat în țesutul Municipiului București. Dudeștii, vatra familiei boierești cu același nume, sunt o veche așezare sătească, astăzi parțial ocupată de blocuri construite în perioada comunistă în cartierul Sălăjan. Localizarea ei este la sud de Bulevardul Camil Ressu / Theodor Pallady, de o parte și de alta a Bulevardului Nicolae Grigorescu (fost Leontin Sălăjan), aproximativ între CET Sud și Piața Trapezului; înspre sud așezarea pare să se fi extins destul de mult de’a lungul timpului, mai ales că la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu rectificarea cursului Dâmboviței, acesta s’a mutat mult înspre sud, lăsând în urmă o zonă mlăștinoasă mai târziu asanată. În apropierea Bulevardului Camil Ressu, și și mai mult în apropierea Bulevardului Theodor Pallady (deci dincolo de Bulevardul Nicolae Grigorescu), casele au fost înlocuite cu blocuri ridicate în perioada comunistă. Înspre sud și vest, în zona străzilor Ilioara, Ticuș și Prevederii, așezarea și’a păstrat însă aspectul semirural care îi trădează originile. Acesta este de fapt și vechiul nucleu al satului, aceste ulițe fiind deja vizibile pe planuri vechi precum ridicarea topografică a Munteniei efectuată de administrația militară austriacă la 1854. Tot aici se află și cele două străvechi centre de greutate ale așezării, conacul și biserica.

Pentru a clarifica o serie de confuzii care se fac îndeobște, vom prezenta aici pe scurt evoluția numelui Dudești. Cel mai probabil, acesta vine de la un nume de botez Dudu, așezarea întemeiată de el sau de urmașii lui într’o epocă îndepărtată se numește firesc ”Dudești”, adică ”satul urmașilor lui Dudu”. Din această comunitate s’a ridicat o familie importantă de boieri, ”boierii din Dudești” sau ”ot Dudești” (”ot” este prepoziția slavonă cu sensul ”la” sau ”de la”). Conform practicii bine împământenite în Evul Mediu românesc, un vlăstar al boierilor ”ot …ești” capătă ca nume de familie ”…escu”, în acest caz ”Dudescu”, la plural deci ”boierii Dudești”. În ce privește geografia Bucureștiului, unul dintre cele mai importante drumuri de ieșire din oraș era odinioară drumul către Dudești, numit chiar așa, ulița la Dudești sau, mai târziu, Calea Dudești. De la Bariera Dudești, ea se continua cu Șoseaua Dudești, devenită în perioada comunistă Bulevardul Ion Șulea, apoi Iosip Broz Tito, iar după Revoluție Bulevardul Camil Ressu. Cartierul Dudești, astăzi în cea mai mare parte dispărut și înlocuit de proiectul ceaușist numit Centrul Civic, era cartierul dezvoltat de’a lungul Căii Dudești, legat și de procesul de extindere continuă a orașului spre satele din apropierea sa. Nu trebuie deci niciodată confundat cartierul Dudești cu fostul sat Dudești.

În ce privește moșia Dudești, ea acoperea întreaga zonă de la est de București mărginită de râurile Dâmbovița și Colentina, cuprinzând așezările Vitan, Cioplea (ambele încorporate astăzi în cartierul Dristor), Dudești și Cățelu. Tot pe teritoriul ei, pe apa Dâmboviței, se aflau câteva puncte de interes pentru satisfacerea nevoilor orașului București în perioada fanariotă și mai târziu: morile de la Vitan (cam pe locul supermarketului Auchan Vitan de astăzi), alături de ele zalhanaua (=abatorul) de la Vitan (în zona blocurilor de lângă Piața Bobocica de astăzi) și spitalul de ciumați întemeiat de Alexandru Vodă Moruzi la 1796, care a funcționat până pe la mijlocul secolului al XIX-lea.¹ O altă moșie a familiei Dudescu se afla la mică distanță, câteva sate mai în aval pe malul Dâmboviței, anume Frunzănești, moștenită de la Cantacuzini ca și casa din București; unele elemente ale incintei s’au păstrat și aici până astăzi, dimpreună cu paraclisul.² În partea de nord, moșia ajungea până la apa Colentinei și la Podul Pantelimon, după cum ne arată o corespondență domnească din 1815,³ ceea ce înseamnă că zona actualelor cartiere Titan, Balta Albă și Industriilor era și ea inclusă. De asemenea, s’a încetățenit toponimul Dudești-Cioplea, care se referă la fosta comună suburbană care a funcționat cu acest nume de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea, alcătuită dintr’un număr de sate care a variat în timp.

Revenind la conacul însuși, acesta se găsește pe strada Ilioara la nr. 15, în mijlocul unei uriașe curți, și este o clădire de dimensiuni medii, cu un aspect deloc remarcabil la prima vedere. Este construită pe un plan pătrat cu parter și etaj, iar fațadele sale sunt aproape cu totul lipsite de ornamentație. Două structuri reușesc să spargă monotonia ansamblului și să semnalizeze privitorului că are de’a face cu o veche casă boierească ce a cunoscut și vremuri mai bune.

În primul rând, intrarea monumentală străjuită pe stânga și pe dreapta de câte o pereche de coloane cu capiteluri corintice, dar realizate într’o formă liberă, nu de factură formal neoclasică; bazele coloanelor par să fi fost bogat stilizate, dar astăzi sunt mult deteriorate. Coloanele sunt foarte asemănătoare cu cele care străjuiesc intrarea principală în curtea conacului, din strada Ilioara; în orice caz capitelurile sunt perfect identice. Intrării îi corespunde simetric pe latura opusă un sector de zid mult ieșit în afară pe toată înălțimea clădirii (rezalit): termenul tradițional cel mai potrivit pentru a desemna o asemena structură este probabil „scos” sau „sacnasiu”. Cele trei laturi ale acestui scos sunt decorate cu un număr de coloane angajate, sau mai bine zis fusuri de coloane, căci nu există capiteluri sau baze.

Trebuie făcute câteva precizări legate de structura clădirii și de prefacerile prin care aceasta a trecut. În general, structura pare să fie cea a casei vernaculare muntenești clasice, cu foișor la etaj deasupra gârliciului pivniței (cel mai iconic reprezentant al genului este casa din Vlădești, jud. Vâlcea, reprezentată pe bancnota de 10 lei). Observațiile făcute în interior de istoricul Emanoil Hagi Mosco, unul din foarte puținii autori care au studiat clădirea, merg în această direcție.⁴ Există două subtipuri ale acestui model de locuință, anume cel cu parter înalt peste o pivniță-demisol și cel cu două niveluri supraterane deasupra unei pivnițe subterane; conacul Dudeștilor pare să fi aparținut întotdeauna celui de’al doilea subtip. Cel mai elocvent element este chiar intrarea, fiindcă în interior ea nu se continuă cu vreun hol, tindă sau altă cameră, ci vizitatorul intrat pe ușă se trezește în capul unei scări ce coboară la subsol, cu alte cuvinte intrarea monumentală nu este de fapt intrarea casei. La casa vernaculară muntenească, în care adevărata locuință este parterul înalt / etajul, elementul cel mai proeminent al casei este un sector al pridvorului mult ieșit în afară, cu alte cuvinte foișorul, sub care se găsește gârliciul pivniței, cu o ușă largă în spatele căreia începe scara descendentă. Intrarea în locuință se face printr’o scară exterioară paralelă cu sau înglobată în acest foișor.

În mod evident, intrarea monumentală străjuită de coloane clasicizante de la Dudești era odinioară segmentul care cuprindea gârliciul pivniței și susținea foișorul. Spațiu destinat prin excelență relaxării în dialog cu peisajul ambiental, foișorul conacului de la Dudești ar fi avut priveliște spre lunca Dâmboviței, râul curgând înainte de rectificarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea chiar pe la poalele terasei sale stângi, deci foarte aproape de conac. Amplasarea pe malul înalt al unei ape curgătoare este o caracteristică a marilor reședințe muntenești din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. La un moment dat, acest foișor a dispărut împreună cu scara exterioară, iar gârliciul pivniței a devenit o intrare falsă cu rol de prestigiu. Accesul la nivelurile supraterane se face printr’o discretă intrare pe latura de vest, corespunzându’i în interior o scară îngustă ce duce la etaj; teoretic, această intrare discretă ar fi putut exista de la bun început, dar atunci numai pentru accesul la camerele-dependințe de la parter, în timp ce scara interioară trebuie imaginată ca rezultat al suprimării foișorului și scării acestuia. De asemenea, este posibil ca scosul să nu fi fost la origine întins pe două niveluri, ci doar la etaj, sprijinindu’se la parter pe coloane. Astfel am putea interpreta aspectul de astăzi al parterului în acest sector al casei (se observă nișe), dar nu este singura interpretare posibilă. Scosul sprijinit pe coloane se întâlnește la unele conace muntenești de secol XVIII (ex. casa Angela Georgescu din Târgoviște).

Hagi Mosco teoretizează că ar mai fi avut loc o modificare foarte importantă, și anume reducerea înălțimii etajului. Aceasta este sugerată de aspectul mai mult decât bizar al coloanelor angajate ale scosului, care par pur și simplu neterminate, ca și de absența unei cornișe adevărate, pronunțate. În ce privește ferestrele, acestea au trecut prin mai multe modificări. În fotografia făcută de Hagi Mosco în 1940 și publicată în studiul său se vede că ferestrele etajului de pe latura cu intrarea erau foarte mici, dreptunghiulare și se găseau în partea superioară. Între timp, în perioada comunistă, acestea au fost modificate, în special mărite. Aspectul lor de astăzi se aseamănă cu cel al ferestrelor de pe alte laturi.

Nici unele nu sunt însă vechile ferestre ale casei boierești, care erau arcuite, însă au fost la un moment dat zidite, mai târziu în mare parte distruse de modificări. Din fericire, una dintre ele nu a mai suferit modificări după zidire și tencuiala căzută o face astăzi vizibilă. Ferestrele sunt deschise în mijlocul unor panouri mai mari delimitate , în număr de 40 (câte 10 pe fiecare latură, 5 la parter și 5 la etaj), chiar dacă mai mult de jumătate sunt de fapt oarbe; panourile sunt delimitate prin pilaștri foarte discreți, care par să fie din aceeași zidărie din care sunt făcuți pereții, deci nu un adaos ulterior. Fereastra zidită cu tencuiala căzută ne demonstrează că ferestrele actuale, deși mai noi, nu sunt amplasate aleatoriu, ci în poziții în care au fost ferestre originare, în vechile panouri. În sfârșit, principala modificare ce se poate observa astăzi față de data studiului lui Hagi Mosco (1959) este dispariția podului cu învelitoarea sa, precum și a învelitorii mai mici a intrării cu coloane.

Cum punem aceste observații într’un context istoric și cronologic ? Vechimea exactă a clădirii nu este neapărat ușor de precizat, dar structura sa generală este congruentă cu o datare în secolul al XVIII-lea. Puținele mențiuni din literatura de specialitate tind spre începutul acelui veac, considerând în general conacul ca o structură de epocă brâncovenească.⁵ Totuși, cunoaștem destul de bine planul tipic al palatelor de epocă brâncovenească și știm că el este diferit. Fără a intra în prea multe detalii, frapează în primul rând silueta mai desfășurată, paralelipipedică, a acestora (ex. palatele de la Mogoșoaia și Potlogi, conacul stolnicului Constantin Cantacuzino de la Afumați, conacul lui Cornea Brăiloiu din Vădeni-Gorj), în contrast cu forma mai degrabă cubică a conacului de la Dudești. Mai mult, scosul sau sacnasiul de pe latura din spate, spațiu consacrat prin excelență intimității locatarilor, este un element împrumutat din arhitectura rezidențială otomană în epoca post-brâncovenească, întâlnindu’se la multe case de mijloc sau sfârșit de secol XVIII.⁶ Exemplul cel mai cunoscut este cel al casei Hagi Prodan din Ploiești, care este însă o casă de târgoveț de dimensiuni medii și cu un singur nivel; ca paralele din categoria marilor case boierești vom menționa mai degrabă două clădiri bucureștene nu foarte cunoscute, anume casa Fălcoianu de pe fosta cale a Rahovei (sediul Centrului Militar Zonal București, în trecut al Seminarului Nifon) și casa Crețulescu din strada Vigilenței. Aceasta din urmă, mai bine păstrată, este o rudă extraordinar de apropiată a conacului de la Dudești, atât prin dimensiuni și proporții, cât și prin structură. Pentru ambele amprenta la sol este în mare un pătrat cu latura de cca. 20 m, cu un foișor în față și un scos în spate, acesta din urmă lung de 10 m și ieșit în afară preț de cca. 3-4 m. La ambele case scosul este păstrat, însă, în mod tipic, la fiecare proprietarii au simțit la un moment dat nevoia suprimării foișorului, cu rezolvări diferite ale problemei: la Dudești s’a păstrat doar nivelul inferior ca intrare falsă, în timp ce în strada Vigilenței a fost suprimat cu totul și s’a creat o intrare prin scos la o dată târzie.

Un alt element important de datare este pivnița, care este de tip brâncovenesc, adică cu plan pătrat și dominată de un stâlp central care o împarte în patru pătrate mai mici, fiecare cu boltă în calotă sferică. Acest tip de pivniță nu este însă specific doar epocii brâncovenești în sens strict, ci se întâlnește și la diverse palate și conace de la mijlocul secolului al XVIII-lea.⁷ Prin compararea perioadei în care putem data structura supraterană a casei cu perioada în care putem data pivnița, rezultă ca unică suprapunere mijlocul secolului al XVIII-lea și de aceea considerăm că în acest timp putem plasa cu cea mai multă siguranță ridicarea conacului.

Conacul a aparținut familiei boierilor Dudești din vremuri foarte vechi și până la 1814. Primul boier „ot Dudești” atestat în documente trăia pe la 1600 și este strămoșul tuturor celor care au stăpânit ulterior această moșie până la Constantin Dudescu, care a reușit să risipească toată averea familiei în primii ani ai secolului al XIX-lea.⁸ Orice discuții despre alți proprietari în această perioadă, precum Cantacuzinii sau Vodă Ipsilanti (vezi aici sau aici) este lipsită de sens. Pentru a’și putea plăti datoriile, ultimul Dudescu și’a vândut la mezat întreaga avere, sau măcar cea mai mare mare parte a ei, în 1814.⁹ Moșia Dudești, cu cele patru sate ale sale înșirate pe malul Dâmboviței, a fost cumpărată de vistierul Ioan Hagi Mosco și tindem să credem că el este cel care, odată intrat în posesia conacului l’a și „modernizat”, suprimând foișorul și scara acestuia și așezând coloanele corintice la intrarea veche, precum și la intrarea în curte din stradă. Motivul este acela că o asemenea modificare ar fi trebuit să aibă loc la cel puțin câteva decenii de la construcția inițială, însă felul rudimentar în care a fost executată se potrivește prea puțin chiar și cu perioada Regulamentului Organic. Într’adevăr, aspectul capitelurilor corintice ale coloanelor (posibil de dată mai veche și refolosite), ar fi violat sensibilitățile neoclasice formale ale unei perioade de influență artistică occidentală. În același timp, biografia marelui logofăt Constantin Dudescu, care a cheltuit nesăbuit averea familiei, în special pe călătorii în Europa, nu sugerează că ar fi fost un personaj cu aplecare spre gospodărirea moșiilor și îmbunătățirea locuințelor.¹⁰ În contrast cu el îl avem pe Ioan Hagi Mosco, care pare să fi arătat un interes mai pronunțat pentru reședință, din ce moment ce strănepotul său, Emanoil Hagi Mosco, îi atribuie reconstrucția (în realitate doar repararea) bisericii la 1820.¹¹ Toate acestea fac mai probabilă o datare a prefacerii conacului de la Dudești nu mult după 1814, să zicem prin preajma zaverei de la 1821.

Moșia Dudești a fost moștenită de la Ioan Hagi Mosco de către fiul său, marele clucer Ștefan Hagi Mosco (bunicul lui Emanoil). Acesta însă a vândut’o la 1842 baronului Simon Sina, un bogat bancher vienez de origine greacă sau aromână. La sfârșitul secolului al XIX-lea o găsim în proprietatea unui oarecare T. Eftimiu, poate un urmaș al lui Sina. La 1903 o cumpără Ivanciu Grueff, un arendaș îmbogățit, probabil de origine bulgară. Acesta a jucat un rol important în degradarea conacului, căci nemailocuind în el, l’a transformat în magazie de cereale. Drept locuință și’a construit căsuța în stil alpin (foarte la modă la începutul secolului) care se vede și astăzi peste drum (str. Ilioara nr. 16), în care a funcționat o vreme un dispensar veterinar. În timpul lui Grueff s’au și vândut diverse părți din moșie, iar ce a mai rămas a fost expropriat la începutul perioadei comuniste. A urmat apoi instalarea în curtea Dudeștilor a unei stațiuni de tractoare, cu școală de mecanici, iar de prin anii ’60 a funcționat aici Întreprinderea de Reparații Dudești-Cioplea, care se ocupa cu motoare. Legătura cu motoarele se observă până astăzi, fiindcă după Revoluție au apărut aici o puzderie de mici ateliere de mecanică auto, spălătorii de automobile etc.; mai nou, la intrare și’a făcut apariția o terasă cu mese și scaune, iar mare parte din incinta curții folosește drept parcare de cartier. Beneficiază însă de statutul de monument istoric, fiind listat sub codul B-II-m-A-18936, cu descrierea „Conacul Cantacuzino, curțile Dudești-Cioplea”.

În final, trebuie să menționăm pe scurt și alte elemente vechi supraviețuitoare din alcătuirea curții boierești de la Dudești. Chiar în spatele conacului se găsește încă un vechi cuptor de pâine de foarte mari dimensiuni, dar nu mai vechi de sfârșitul secolului al XIX-lea. Celelalte clădiri din curtea conacului sunt de secol XX, cu funcție industrială. Curtea însăși este delimitată de un zid de incintă, datând probabil din secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea (deci posibil mai vechi decât conacul), care s’a păstrat aproape în întregime. El poate fi observat: (1) pe latura de vest, de’a lungul străzii Ilioara (unde este întrerupt de 3 porți de acces în incintă, adică cea istorică plus încă două de origine mai recentă) până la colțul cu strada caporal Ilie Caragea (primul colț al patrulaterului curții); (2) pe latura de nord, de’a lungul străzii Ilie Caragea, cam jumătate din distanța până la colțul cu strada Ticuș (pe a doua jumătate a laturii nu a supraviețuit, fiind înlocuit cu un gard mai nou de sârmă), deci al doilea colț al patrulaterului; (3) pe latura de est, pe strada Ticuș, porțiunea după colțul cu strada caporal Ilie Caragea, în parcarea din spatele blocurilor, după care se pierde din vedere (și deci nu știm în ce condiții s’a păstrat), întrucât ajunge să formeze hotarul vechii curți boierești cu un întreg sector de parcele private ocupate de case modeste (strada Ticuș și Intrarea Concursului); (4) redevine vizibil în răspântia formată din străzile Ticuș și Prevederii, unde se află al treilea colț al patrulaterului, și mai departe pe latura de sud, de’a lungul străzii Prevederii, până la colțul cu strada Ilioara (al patrulea colț, cu care închidem patrulaterul).

Laturile de vest, nord și sud, care au fost tot timpul la stradă, sunt tencuite, dar în multe locuri bucăți de tencuială sunt căzute, ceea ce permite examinarea cărămizilor vechi. Latura de est, astăzi parțial expusă în urma demolărilor de case din perioada comunistă), este netencuită. Pe laturile de vest și jumătate din cea de nord, zidul a fost ușor înălțat și învelit cu țiglă. Pe latura de sud a ajuns să formeze peretele exterior al unui șir de mici construcții industriale, ceea ce înseamnă că a fost de asemenea înălțat, învelit și perforat de ferestre. Pe latura de est a fost de asemenea folosit ca perete exterior al unui șir de construcții industriale cu două niveluri, din care cel puțin cea de la colțul străzilor Ticuș și Prevederii pare să aparțină arhitecturii industriale de început de secol XX. Pe latura de vest este adosat zidului un mic corp administrativ, care judecând după stil trebuie să fi fost construit în jur de 1900-1910, probabil odată cu transformarea conacului în magazie de către Ivanciu Grueff. Înălțimea părții vechi a zidului este în general de cca. 1,5 m. Curtea Dudeștilor, ca orice mare curte boierească din perioada fanariotă sau chiar din secolul al XIX-lea, respecta împărțirea tradițională a incintei în două jumătăți: pe de’o parte curtea propriu-zisă cu intrarea, diversele acareturi și conacul ușor retras, pe de altă parte grădina, spațiul privat de preumblare ce începea imediat în spatele conacului; în acest sens, ridicarea topografică austriacă din 1854 este elocventă.

Cea mai importană anexă a conacului de la Dudești este însă bineînțeles biserica. În zilele noastre poartă numele de Dudești-Cioplea I, mai fiind cunoscută uneori și sub numele de Biserica Bulgari, care se datorează probabil prezenței unei colonii de bulgari în vechiul sat Dudești, ca de altfel în multe sate dimprejurul Capitalei, refugiați în Muntenia la începutul secolului al XIX-lea în contextul războaielor ruso-turce. Biserica se găsește pe strada Prevederii, vizavi de latura de sud a curții Dudeștilor, în interiorul unei grădini relativ generoase. Amplasarea lăcașului de cult nu în incinta conacului ci în vecinătatea acesteia, de cele mai multe ori într’o incintă proprie mai mică, alipită de incinta principală, este un element absolut tipic din compoziția curților domnești și boierești din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Acest tip de aranjament permite atribuirea unei duble funcții lăcașului de cult, care este în același timp paraclis al casei boierești și biserică parohială a satului. În cazul Dudeștilor, incinta bisericii nu pare să fi supraviețuit ca atare, gardul vizibil astăzi fiind unul modern.

Clădirea bisericii este însă fără îndoială foarte veche, cu siguranță mai veche decât conacul însuși. Ea a fost supusă între anii 1972-1983 unei operațiuni de restaurare foarte bizare și cel puțin neinspirate, conduse de arhitectul Constantin Joja, care pare să fi vizat îmbrăcarea unei părți din ziduri într’o cămașă de cărămidă aparentă modernă.¹² Paramentul vechi poate fi încă examinat (dar într’o stare proastă de conservare) la absida altarului și în partea vestică a naosului (adică fără absidele laterale). Se pare că partea îmbrăcată de Joja în cărămidă aparentă este partea constatată de el ca fiind de dată “recentă”, mai precis de la o presupusă refacere în 1820; intenția mai degrabă eșuată a restauratorului a fost deci de a îmbrăca partea “recentă” într’o haină care să amintească de paramentul vechi. Aspectul exterior al acestui parament vechi dat de rândurile alternative de cărămidă și tencuială, aceasta din urmă întreruptă din loc în loc de cărămizi așezate pe muchie, este definitoriu pentru bisericile muntene din a doua jumătate a secolului al XVI-lea (vezi de exemplu biserica mânăstirii Mihai Vodă) și aici trebuie căutată o datare corectă a bisericii (sau cel mai târziu în primele decenii ale secolului al XVII-lea).¹³ Prezența brâului median zimțat, care împarte fațadele în două registre, unul superior cu ocnițe și unul inferior cu panouri dreptunghiulare nu contrazice o asemenea datare. Este profund eronată informația întâlnită în diverse surse online, potrivit căreia ar fi existat o primă biserică zidită la 1770, înlocuită de o a doua la 1820; informația, ce pare să își aibă originea tot în studiul lui Hagi Mosco, este reflectată și în datarea din Lista monumentelor istorice („înc. sec. XIX”), în care biserica figurează cu codul B-II-m-B-18511. Brâul zimțat este prezent și în cămășuiala de cărămidă aparentă modernă cu care sunt îmbrăcate pridvorul, pronaosul și absidele laterale, dar în mod incredibil ocnițele și panourile dreptunghiulare au fost aici ignorate. Tot de restaurare ține și turla.

Curtea Dudeștilor este cel mai important sit istoric din zona de sud-est a Bucureștiului actual, cuprinzând una dintre cele mai vechi reședințe aristocratice păstrate pe teritoriul Capitalei și de asemenea una dintre cel mai vechi biserici. Importanța conservării sale pentru o corectă înțelegere, astăzi și mai ales mâine, a istoriei dezvoltării orașului ar fi greu de subestimat.