Casele Simionescu

La numărul 12 pe strada Principatele Unite întâlnim o parcelă de formă pătrată, pe care se găsesc trei corpuri de casă, o aglomerare ce dă mărturie la fel cum am văzut și în alte cazuri despre importanta densificare a populației la sfârșitul secolului al XIX-lea. Casa de la stradă este probabil mai veche de 1867, având o amprentă identică cu cea pe care o întâlnim pe planul de aliniere al străzii din acest an. Există și alte indicii privind o datare a casei la mijlocul secolului al XIX-lea, cum ar fi paramentul cu cărămidă îngustă, de tip vechi, și ferestrele de formă arcuită în partea superioară, înconjurate de o bordură subțire terminată cu ciucuri. În schimb există și elemente care par să indice o renovare substanțială în secolul XX, probabil în epoca interbelică. Mă gândesc în primul rând la friza cu motiv vegetal de sub cornișă, care este practic un produs de serie, foarte frecvent întâlnit la casele construite în anii ’20. Primul proprietar al cărui nume ne este cunoscut este Marița văduva, la 1864; la 1867 și 1880 apare ca Marița Simieneasca, respectiv Marița Simionescu. Tind să cred că cel care a construit casa a fost soțul ei și că datarea cea mai probabilă ar fi pe la sfârșitul anilor 1850 (casa vizibilă pe planul Jung din 1856 pare după amprentă să fie o alta, pe care aceasta a înlocuit’o).

O a doua casă a fost construită prin anii 1890 în fundul curții, pe colțul dinspre nord-est. De fapt ea a fost amplasată pe o fâșie de teren ce pare să fi fost achiziționată în acea perioadă de la vecinii de la nr. 10. Din cauza amplasamentului ferit nu este vizibilă din stradă și nu o putem analiza mai îndeaproape. O mică fâșie de teren fusese deja achiziționată cândva între 1867 și 1885, ea formând înainte de aceasta o parcelă separată ce ajungea până la actualul hotar dintre numerele 12 și 14. Al treilea corp de clădire a fost ridicat tot în fundul curții, pe colțul dinspre nord-vest, în primul deceniu al secolului XX. Proprietară în această perioadă a fost familia Enescu. Constantin Enescu, membru în epitropia Seminarului Nifon, este atestat drept proprietar începând cel mai târziu cu 1885, în timp ce pentru anii 1902 și 1905 o găsim pe Smaranda Enescu, probabil văduva acestuia. Unele nume de proprietari ulteriori ne sunt cunoscute, dar din păcate fără detalii biografice (familia Cristian în anii 1910, Solomon Herșcovici atestat cel puțin în 1936-1940).

Vezi și fișa parcelei.