Proprietatea și casele Mingopol

La începutul secolului XX, la colțul străzilor Principatele Unite și Olimpului se găsea încă o proprietate generoasă ce a fost ulterior împărțită în mai multe mai mici: este vorba despre Principatele Unite 37, Principatele Unite 39 (Olimpului 1), Olimpului 3, Olimpului 5 și Olimpului 7. O proprietate cât se poate de interesantă atât din perspectiva istoriei clădirilor cât și din cea a istoriei umane, după cum vom încerca să evidențiem în cele ce urmează.

În primul rând, trebuie să remarcăm că așa generos cum era el, acest lot era de fapt desprins dintr’un altul și mai mare. Într’adevăr, planul Borroczyn din 1846 ne prezintă un teren uriaș ce mai cuprindea și loturile de astăzi Principatele Unite 33-35, Muzelor 2 (Principatele Unite 31), Muzelor 4 și Muzelor 6, aproape 4000 mp neconstruiți (probabil livadă), în stăpânirea unui personaj probabil cu stare în societatea bucureșteană (“mai marele bașa Nicolae”). Cândva în decursul următorilor zece ani (conform planului Jung din 1856), acest uriaș teren a fost împărțit în trei mai mici, unul dintre ele fiind cel de care ne vom ocupa astăzi.

Cea mai importantă clădire de pe el este chiar casa de pe colț (vezi foto mai sus). Studiul unei succesiuni întregi de planuri și hărți ne arată că ea exista deja cu certitudine în 1867 și foarte probabil este chiar cea de pe planul Jung din 1856, fiind deci construită cam în aceeași vreme în care a avut loc împărțirea marii livezi. Aspectul foarte frugal (practic lipsit de orice ornamentație) contribuie la a confirma datarea, dat fiind că el caracterizează multe dintre locuințele bucureștene modeste de mijloc de secol XIX pe care le cunoaștem. Fiind aproximativ contemporană cu revoluția de la 1848, se numără bineînțeles printre cele mai vechi case din zonă și face parte din stratul vechi al fondului de case bucureștene.

Alături de ea, la numărul 37, se află o casă de vârstă incertă, probabil construită în a doua jumătate a secolului XIX dar supusă unor transformări de substanță în perioada interbelică. Între ea și casa pașoptistă există o mică diferență de aliniament pe care nu o regăsim pe planurile mai vechi (ex. planul de aliniere din 1885). De aici putem specula că în interbelic a fost supusă unei ample renovări care i’a conferit aspectul ornamental vag modernist pe care îl vedem astăzi, ocazie cu care a fost necesară și o mică demolare parțială pentru a fi adusă pe aliniamentul cerut de Primărie. Motivul pentru care speculăm că nu avem de’a face cu o construcție nouă din perioada interbelică este dat de amprenta la sol de astăzi, asemănătoare cu cea din planul cadastral din 1911, și de volumetria specifică a construcției, mai degrabă casă-vagon decât casă interbelică. Practica de a demola numai strictul necesar pentru aliniere și de a reface peretele dinspre stradă pe latura scurtă este atestată, într’o epocă în care procesul de construcție presupunea costuri greu de imaginat astăzi.

La numerele 3, 5 și 7 de pe strada Olimpului au fost clădite în perioada interbelică trei case noi, pe locul fostei grădini a proprietății. Cea de la numărul 3, în stil oarecum modernist, există și astăzi. Cea de la numărul 5, minusculă, și vecina ei de la numărul 7, cu o neobișnuită scară monumentală la intrare, ambele în stil neoromânesc, au fost din păcate demolate cândva între 2008 și 2011.

Istoria acestei proprietăți se leagă în special de numele familiei Mingopol, prezentă deja în acest loc în 1885 și care se profilează, cu neobișnuită limpezime, din sursele disponibile ca o dinastie tipică din burghezia vechii Românii. Patriarhul familiei a fost Zaharia Mingopol, arendaș și creditor, implicat și în sulfuroasa politică măruntă antebelică, la conservatori (vezi Voința Națională, 4/17 feb. 1905). Știm că a fost arendaș al moșiei Grădiștea (jud. Vlașca, azi Giurgiu) a lui Emanoil Grădișteanu (detalii despre moșie în Neagu Djuvara, Ce au fost boierii mari în Țara Românească ? Saga Grădiștenilor [secolele XVI-XX], Humanitas, 2010), unde ținea și băcănie și cârciumă. Ultima atestare a lui Zaharia în Principatele Unite am găsit’o pentru anul 1927, la o vârstă probabil foarte înaintată; planul cadastral din 1911 o menționează însă pe soția sa, Ana Mingopol. Vezi și Monitorul Oficial 14.04.1885, 30.09.1892, 19.06.1927, Biserica Ortodoxă Română 3/1890.

Urmașii lui Zaharia au fost cei trei fii ai săi, Alexandru, Mihail și Constantin Mingopol. Alexandru este cel care a moștenit casele vechi din Principatele Unite 37-39 (vezi mai sus, este singurul membru al familiei a cărui imagine o avem). La un moment dat s’a mutat într’o altă locuință, în str. Aurel Vlaicu nr. 6-8, unde se găseau case moștenite tot pe linia familiei Mingopol. Era de formație avocat, dar s’a reprofilat ca ofițer de poliție, ajungând la o funcție înaltă în cadrul Prefecturii de Poliție a Capitalei. A murit în iulie 1933 în casa din Aurel Vlaicu în circumstanțe spectaculoase, fiind împușcat de soția sa evreică, Irina Mingopol, care apoi s’a sinucis. Tragedia a survenit în contextul deciziei soțului de a intenta divorț; nu aveau copii (Adevărul 28.07.1933; vezi și Monitorul Oficial 20.10. și 13.12.1921 și 06.04.1922).

Cum Alexandru a moștenit casele părintești, frații săi au moștenit grădina din spate, unde au construit case noi. Mihail este atestat ca medic rural în perioada 1906-1926, apoi medic al Comunei București până la pensioare, în 1930. S’a însurat în 1902 cu Augustine Robert tot din suburbia Flămânda, care trăia încă în 1942. Este atestat în 1926 ca locuind în Olimpului 3, ceea ce înseamnă probabil Olimpului 5 de astăzi. Aici a locuit în anii ’30 Roland Mingopol (poate fiul lor), observator meteorolog, însurat în 1938 cu Elena Constantinescu, funcționară la Oficiul de Studii și Statistică din Primărie (Monitorul Comunal 01.05.1938). În ce îl privește pe Constantin, acestuia i’a revenit partea cea mai din fund a proprietății, astăzi Olimpului 7, unde a construit casa cu scară monumentală. Presupunem că și’a proiectat’o singur, fiind de profesie arhitect. Nu am putut afla atât de multe despre activitatea lui cât ne’am fi dorit, știm însă că a activat foarte mult în cadrul Armatei, la construcții militare. A fost însă colaborator și la Expoziția Jubiliară din Parcul Carol din 1906 (când bănuim că era încă foarte tânăr) și este consemnat și ca arhitect de interior la biserica Sf. Treime-Dudești, astăzi dispărută (amvonul); în 1938 știm că avea propriul său birou de arhitectură în Aleea Mântuleasa nr. 5.

Dintre cei doi fii ai săi, Nicolae a urmat cariera tatălui, fiind arhitect al Primăriei Bucureștiului în anii ’30 și ’40; în 1968 era încă consemnat ca profesor la Școala tehnică de arhitectură și construcția orașelor din București. Celălalt fiu, purtând numele tatălui, a urmat cariera militară, fiind ofițer în timpul celui de’al Doilea Război Mondial (anunț de căsătorie între locot. Constantin Mingopol din Olimpului 7 și Adela Teodorescu în Monitorul Comunal din 31.08.1941; avea atunci 32 de ani). În 1949 a fost condamnat la 5 ani de muncă silnică pentru înaltă trădare și spionaj în lotul Vancu-Tetorian, o mascaradă judiciară absurdă înscenată ofițerilor români care fuseseră detașați pe lângă membrii occidentali ai Comisiei Aliate de Control în România (vezi Scânteia, 25.11.1949); a fost eliberat la termen în 1954 după ce trecuse prin penitenciarele de la Jilava, Aiud și Poarta Albă. A locuit mai departe în casa din Olimpului, unde este atestat cel puțin până în 1970.

Aceasta este povestea familiei și caselor Mingopol, așa cum transpare din sursele ce ne’au stat la dispoziție. Pentru orice informații suplimentare vom fi recunoscători.