Bun venit

Bun venit

Bine ați venit la Meremet ! Începând de astăzi vom începe o frumoasă călătorie cu pași mărunți dar siguri, ce ne vor purta prin Bucureștiul de azi în căutarea informației istorice pierdute despre orașul de ieri. Prima fază a proiectului nostru se conturează ca o mini-monografie de zonă, având drept temă mahalaua Flămânda (altfel spus, perimetrul trasat de străzile Principatele Unite, 11 Iunie, Bulevardul Mărășești și Calea Șerban Vodă). Abordarea noastră este orientată spre telescopare, căutând mai înainte de toate micro-istoria: o parcelă mai mare sau mai mică, o casă poate trecută cu vederea, un colț de stradă, o familie oarecare. În secțiunea Index a site-ului nostru puteți găsi rezultatele muncii noastre în această direcție, sub formă de fișe. Avem deja publicată astfel cercetarea pentru prima stradă din monografie, Principatele Unite. Vor urma curând și altele. În secțiunea Hartă puteți vedea și spațializa, cu mulțumiri către Google Maps, rezultatele din Index, dar mai ales cele ce încă nu au ajuns în formă definitivă: este atelierul cercetătorului, cu perdelele date la o parte pentru public. În sfârșit, vom posta aici cât mai frecvent cele mai interesante istorii scoase la lumină în cursul cercetării, în formă mai detaliată și mai generoasă decât în varianta constrângătoare de rezumat pe care o oferă fișele.

Pornim astfel la drum cu ambiția de a pune umărul atât cât putem la o refacere (sau da, la o meremetisire) a disciplinei numite istorie urbană, cu aplicare la cazul bucureștean. Vocația proiectului nostru este în primul rând aceea de a deveni o bază de date despre diverse zone din Bucureștiul istoric (citește pe larg aici). Va trebui deci să lăsăm altora misiunea de a produce sinteze sau de a da viață istoriei orașului prin povești personale sau studii de cazuri neobișnuite. Ce vom încerca însă să facem este să vă captăm atenția cu mica istorie locală, din care sperăm să se contureze o imagine la firul ierbii a felului în care Bucureștiul a evoluat, cel puțin de la sfârșitul perioadei fanariote până la cel de’al Doilea Război Mondial. După cum spuneam, telescopăm: începem cu mahalaua Flămânda, iar în mahala începem cu strada Principatele Unite, pe care o vom parcurge împreună dinspre 11 Iunie spre Șerban Vodă. Primul jalon este de fapt chiar lângă colțul cu 11 Iunie, unde vom zăbovi pentru a spune povestea caselor de la nr. 64 și a locatarilor lor. Dacă doriți să o aflați, vă invităm cât de curând la al doilea episod din proiectul Meremet.

 

No Comments

Post A Comment