I. Văcărescu 60

 

Adresă veche: Înainte de străpungerea prelungirii străzii Poetului la 1890-91 era la Piața Concordiei (fost Maidanul Dulapului). Ulterior, până spre 1895 pare să fi avut adresa Poetului 54, apoi Poetului 58 până cândva între 1918 și 1921. În interbelic pare să fi avut și adresa Piața Concordiei 4.

 

Parcelă: La 1846 forma încă un tot împreună cu I. Văcărescu 58A, Budai-Deleanu 2-4 și Budai-Deleanu 6, ce apare pe planul Borroczyn sub numele de ”locul lui Petre”. Împărțirea în 4 pare să fi avut loc în deceniile următoare. Această parcelă avea o conformație mult diferită de cum o vedem astăzi, ea pătrunzând mult în perimetrul actual al Pieții Concordiei, după cum se vede încă pe planul cadastral din 1895-1899. Exproprierea și alinierea au avut loc ulterior, până la 1911. Înspre strada Concordiei, parcela a pierdut teren; înspre strada I. Văcărescu, parcela a câștigat teren. La 1911 părea să fie împărțită în două, fără numere separate.

 

Clădiri: La 1846 lot viran. Cca. 1870 existau două mici corpuri de clădire de o parte și de alta a unei porți cu ieșire în Fundătura Cerbului. Lot  viran / livadă la 1895-1899. Până la 1911 a apărut casa actuală de la stradă (autorizație la 1900-01). În spatele ei se află o clădire construită după Revoluție și o alta, relativ ascunsă, construită în 1935 în stil modernist de arh. Jean Grefu http://www.e-architecture.ro/fisa.php?id=730&lang=EN.

 

Proprietari: La 1846 Petre. Cca. 1870 Vasile Petrescu. În anii 1900 familia avocatului Dumitru Rădulescu (și Maria, probabil soția), prima atestare la 1899. La 1908 locuia comerciantul Adolph Schor (M.O. 01.07.1908). La 1908-09 era dota Filofteiei Gr. Vasilescu, posibil fiica soților Rădulescu (M.O. 25.10. și 31.12.1909). Planul din 1911 menționează la stradă pe Petrescu (probabil informație neactualizată) și în spate pe Teodorița Niculescu. În jur de 1912, casa a intrat în posesia avocatului Virgiliu Ulvineanu, consilier municipal, care a locuit aici până cel puțin în 1958. Până cel puțin în 1970 cartea de telefoane atestă aici membri ai acestei familii (Janetta și Victoria Ulvineanu, Janetta fiind se pare văduva lui Virgiliu, dar vezi și căs. cu Elena Șendrea în M.C. 21.01.1907). Actualmente sediul Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri. Vezi și M.O. 14.01.1905.

 

 

Google Maps