Strada Titus

Strada Titus

 

Strada sau Aleea Titus este o fundătură conectată la strada Principatele Unite și reprezintă o parcelare de case proiectată în perioada interbelică pe locul unui vast teren ce avusese mai înainte adresa Principatele Unite 51. Aleea are forma unui dreptunghi, racordat la strada mare printr’o ieșire trasată pe o fâșie relativ îngustă de pământ. Casele sunt locuințe-tip în număr de 20, 14 pe latura exterioară a dreptunghiului și 6 în mijloc. Printre acestea 20 se numără însă și multe case duble (câte două locuințe spate în spate sub același acoperiș, conceptul englezesc de ‘semi-detached’). De o parte a ieșirii s’au încropit mai târziu în puținul spațiu existent câteva clădiri care nu au legătură cu parcelarea inițială.

 

Structura parcelării este neobișnuită (cele mai multe parcelări interbelice de asemenea dimensiuni se prezintă ca fundături în linie dreaptă sau alei în formă de potcoavă) și este determinată de specificitățile lotului. În primul rând, vorbim despre o mare proprietate tip livadă (ca multe altele din zonă, rămășițe ale vechii Livezi a Mitropoliei) din care s’au desprins într’o epocă veche (probabil în prima jumătate a secolului XIX) două noi loturi doar la stradă; se pare că proprietatea Sombola era unul dintre ele, iar celălalt s’a fărâmițat mai târziu în loturile de la nr. 55, 57 și 59. Lotul de la nr. 49-53 a rămas și cu toată livada (deci inclusiv în spatele celor două loturi de la stradă), dar a fost la rândul său împărțit în trei loturi mai mici, intrate însă toate trei înainte de sfârșitul secolului în proprietatea florarului Gheorghe (Ghiță) Zamfirescu. Atestat începând cel puțin cu anul 1881, Zamfirescu a construit aici în anii 1890 o mare casă în care pare să fi trăit până prin anii ’20 și în mod evident a folosit terenul din spate ca grădină de flori. El a vândut grădina în anii ’20 Băncii Universale C. Constantinescu-Titus, oferindu’i însă drept ieșire la stradă doar partea din mijloc a frontului proprietății (cu alte cuvinte a vândut la stradă doar nr. 51, păstrând nr. 49 și 53). A rezultat astfel parcelarea în formă de pâlnie pe care o vedem astăzi. Pentru această vânzare, Zamfirescu a trebuit să își demoleze casa sau, și aceasta pare foarte probabil, doar jumătate din ea, astfel încât ceea ce vedem astăzi la nr. 49 ar fi mai curând jumătatea supraviețuitoare.

 

 

Pr. Unite 49
Pr. Unite 49
Pr. Unite 49

 

Banca Universală C. Constantinescu-Titus era o mică instituție financiară purtând numele celui care o fondase și o conducea, comerciantul C. Constantinescu (cunoscut se pare ca Titus Constantinescu). Se pare că dezvoltarea imobiliară reprezenta o parte importantă a activității sale, ea construind parcelări nu numai aici, în Principatele Unite 51, ci și în Calea Văcărești 330 (undeva între Penitenciarul Văcărești și Podul Mihai Bravu, pe partea unde sunt astăzi blocurile). Parcul Titus Constantinescu (cum era cunoscută parcelarea din Principatele Unite 51) a fost construit în anii 1929-1930, după planurile arhitectului Jean Burcuș (fiul celebrului arhitect Ștefan Burcuș). Conform planului, în baza căruia Primăria a emis și autorizația de construcție (vezi aici întregul dosar de autorizare), trebuiau clădite 11 case duble. Acest plan nu a fost respectat ad litteram, ceea ce a creat o mare problemă, Primăria considerând parcelarea ca fiind construită ilegal. S’a reproșat “proprietarului parcelator” (astăzi am spune “dezvoltatorului imobiliar”) faptul că gruparea locuințelor câte două în case duble nu a fost respectată, ci s’au construit și jumătăți singure, deci case simple cu calcan descoperit (ceea ce regulamentele urbanistice interziceau). De asemenea, câteva case duble din plan nu au mai fost construite deloc, ci înlocuite cu un tip diferit de case fără etaj. Interesant este și că prin autorizație se mai ceruse proprietarului și să achiziționeze lotul Zamfirescu rămas la nr. 49, pentru a asigura parcelării un acces mai corespunzător la stradă; judecând după rezultat, nu a fost posibil. Primăria a aplicat diverse penalități băncii, însă casele au fost de la bun început vândute, astfel că locatarii au avut de suferit o serie de consecințe de pe urma construcției ilegale. Edilii le’au făcut numeroase greutăți când a fost vorba de reparații, adăugiri de corpuri de clădire și racordare la utilități; situația a durat până în 1933, când parcelarea a intrat oficial în legalitate. Vezi și Monitorul Comunal 10.08.1930, 28.06.1931, 18.06. și 03.09.1933.

 

DSCN5997

 

Casele aparțin în general unei variante simple și funcționale a stilului neoromânesc, folosită pe scară largă în anii ’20 la parcelările de locuințe-tip, precum cele ale Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine (vezi Andrei Răzvan Voinea, Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine (1908-1948) [București, 2018]). Se remarcă însă încă din faza planului grija arhitectului de a proiecta casa dublă sub forma a două jumătăți neidentice. Acesta este unul din factorii care contribuie la aspectul divers și viu, nemonoton, al parcelării. Contribuie de asemenea și unele variații față de plan în ce privește forma ferestrelor, înlocuirea pe alocuri a caselor duble cu etaj cu case simple cu etaj, apariția casei duble doar parter și mai ales casele târzii. Într’adevăr, construcțiile din partea din spate a parcelării par să fie de dată mai târzie decât restul. Nu știm exact când au fost clădite, dar aparțin unui foarte diferit stil modernist, ceea ce le’ar plasa mai curând prin intervalul 1935-1940. În ce privește adresa, la început s’a păstrat strada Principatele Unite nr. 51 cu mențiunea “Parcul Titus Constatinescu”, iar casele au primit numere (ex. vila 18). Din 1933 este atestat numele propriu de strada sau aleea Titus. De remarcat că acest nume a fost de la început interpretat oficial ca referindu’se la împăratul roman Titus (interpretarea apare oficial în unele documente), deși în mod evident provenea de la numele lui Titus Constantinescu. În sfârșit, în ce îi privește pe noii proprietari nu am găsit nume de personalități publice, dar la nr. 20B și’a avut totuși sediul la începutul anilor ’30 influenta publicație de extremă dreapta Dreapta (M. Petcu, Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică, [Polirom, 2012], p. 1914).

 

No Comments

Post A Comment