Casele Tache Ionescu

Casele Tache Ionescu

Printre casele cele mai vechi din strada Principatele Unite numărăm și două case din vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, aflate în mod excepțional una lângă cealaltă, la numerele 27 și 29.

Casa de la numărul 27 este construită în 1861 sau foarte aproape de acest an, dat fiind că ne este cunoscută autorizația de construcție (via Arhiva de Arhitectură), deși se pare că de fapt construcția nu a respectat schița din proiect. Casa de la numărul 29 d Cel care a construit’o a fost comerciantul și creditorul Dumitru (Tache) Ionescu. El este atestat la nr. 27 până prin anii 1890 (în jur de 1891 construiește în curte încă o casă, astăzi nr. 25), iar apoi urmașii săi până pe la 1914. Noul proprietar este negustorul aromân Naum Țico, despre care vom discuta mai pe larg într’o postare viitoare, apoi în anii ’30 urmașii săi. Deja în anul 1950 casa este atestată ca debit de tutun, iar această funcțiune de mic comerț și’a păstrat’o până astăzi. În ce privește casa de la nr. 29, ea datează din anul 1865, după cum reiese dintr’o corespondență mai târzie dintre proprietar și Primărie (ANR-DMB, fond PMB Tehnic, 2/1891, fila 65). Primii proprietari au fost soții Andrei și Maria Bobeanu, nu e clar dacă prin cumpărare sau exista o legătură de familie cu Ionescu. Aceasta deoarece în locul celor două parcele, nr. 25-27 și nr. 29, și al celor din str. Muzelor nr. 1-7, a existat mai înainte o singură mare proprietate, dezmembrată de’abia cândva după 1856. Soții Bobeanu sunt atestați cel puțin începând cu 1864, iar lotul lor pare să fi fost de fapt zestrea Mariei, astfel că nu e exclus ca ea și cu Tache Ionescu să fi fost rude și, la început, moștenitori co-părtași. Mai departe, una din fiice, Zoe Bobeanu, s’a măritat în 1884 cu Gheorghe Chibici Ceartoreanu, înalt funcționar la Regia Monopolurilor Statului, și au trăit în continuare aici până în jur de 1895. În acei ani, murind soții Bobeanu, casa este moștenită de cealaltă fiică a lor, Eliza Bobeanu, oficiantă la poștă; ea probabil a murit aici în anii ’20. Proprietară în anii ’30 este atestată Elena Sideri, după care pierdem din păcate urma locatarilor.

 

str. Princ. Unite nr. 25 în 2008
str. Princ. Unite nr. 25 în 2008

Cele două case prezintă un cert interes din punct de vedere stilistic. În ce privește casa de la nr. 27, ea prezintă câteva elemente tipice pentru arhitectura bucureșteană de la mijlocul secolului XIX (îi putem pune mai plastic și “epoca Unirii”). Din păcate, se află astăzi într’un stadiu avansat de degradare, cu tencuiala căzută în multe locuri și cărămida descoperită, dar înfățișarea originală se poate totuși încă întrevedea destul de ușor. Cea mai bună imagine în acest sens (nu însă și cea mai elegantă) este captura Google Street View din 2008, când încă nu se urcase iedera pe casă și nu fuseseră plantați platanii pe stradă. Remarcăm în primul rând volumetria compactă, pătrățoasă, a clădirii, care precede moda fin de siècle a casei vagon. Acest din urmă tip este foarte fericit ilustrat pentru comparație de chiar casa vecină de curte de la nr. 25, mai sus menționată: îngustă la stradă și mult întinsă spre fundul curții, eventual compusă din mai multe corpuri lipite. Mai departe, observăm golurile ferestrelor cu latura superioară arcuită. Ele reprezintă poate cel mai vizibil și recognoscibil dintre elementele caracteristice epocii Unirii. Din păcate, la multe case proprietarii din ziua de astăzi găsesc mai comod să înlocuiască geamurile cu unele de formă dreptunghiulară simplă, ceea ce încă nu ar fi o mare problemă dacă nu ar însemna adesea și umplerea arcului pentru a obține un gol al ferestrei rectangular. Este cazul și la casa Tache Ionescu, unde unora dintre goluri li s’a distrus astfel forma originară (nu tuturora, din fericire). Alt element tipic este bineînțeles aticul dreptunghiular de deasupra intrării, care are aproape întotdeauna la cele două extremități mici pilaștri mai mult sau mai puțin individualizați. În cazul de față sunt doar foarte discret individualizați, atât în înălțime cât și în relief. Pe timpanul aticului sunt profilate în relief două dreptunghiuri, de asemenea foarte discret. Acest tip de profilare discretă se manifestă foarte des în epoca Unirii și la colțul descoperit spre stradă al casei, unde se conturează timid un pilastru. În sfârșit, mai punctăm și prezența unei tipice marchize (în sensul de acoperământ de ploaie deasupra intrării). Marchizele din epoca Unirii sunt în general din tablă și mult mai simple decât cele clasice din Belle Epoque; forma e de obicei un dreptunghi simplu de care poate să atârne o minimală ornamentație sub formă de mici franjuri din tablă. Volutele minunate din fier forjat de mai târziu, cu rol de susținere a marchizei, sunt desigur încă necunoscute.

 

str. Princ. Unite nr. 29, văzută din str. Muzelor
str. Princ. Unite nr. 29, văzută din str. Muzelor

La casa de la nr. 29 nu avem nici un fel de elemente caracteristice care să ne permită o analiză de tipul celei de mai sus și asta este în sine un aspect interesant. Casa pare să fi fost supusă unei ample refaceri în perioada interbelică, prin care și’a pierdut aspectul originar, înfățișând însă de atunci o ornamentație tipică pentru anii ’30-’40 (ferestrele încadrate de pilaștri cât se poate de subțiri, mai mult simbolici, se întâlnesc la multe case din această perioadă, în special din cele mai modeste). Dacă am putut’o identifica cu casa de la 1865 este pentru că și’a păstrat nealterată amprenta la sol, vizibilă pe toate planurile începând cu cel de aliniere a străzii din 1867; peretele de nord al casei nu este paralel cu axul străzii Principatele Unite, astfel că trotuarul se lărgește în dreptul său spre colțul cu strada Muzelor. Pe Muzelor casa iese cu mult din aliniamentul frontului cu numere impare al străzii (propria grădină a casei a fost expropriată pe acest aliniament la 1903, vezi dosarul aici), în dreptul ei neexistând deloc trotuar. De altfel, și casa de la nr. 27 are o ușoară nealiniere față de frontul vecinelor ei din Principatele Unite.

La bilanț, supraviețuirea a două case din vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza pe aceeași fostă parcelă este încă o mărturie despre caracterul excepțional al străzii Principatele Unite și al mahalalei Flămânda ca sit de istorie urbană, calitate ce ne’am dori să le fie recunoscută și oficial.

 

No Comments

Post A Comment